Armata americană va începe să își transfere operațiunile de la baza aeriană Manas din Kârgâzstan la noua bază de la Mihail Kogălniceanu, potrivit general-maiorului John O'Connor, comandantul 21st Theater Sustainment Command, care a făcut acest anunț într-un interviu pentru Foreign Policy, preluat de site-ul EurasiaNet.
Misiunea de la baza din România nu va avea aceeași anvergură ca cea de la Manas — ceea ce reflectă, parțial, că amploarea războiului din Afganistan s-a redus. Cu toate acestea, circa 400 de trupe aflate sub comanda lui O'Connor vor fi detașate în România în acest an pentru a ajuta la procesul de tranzitare al militarilor ce vor fi retrași din Afganistan. O echipă de trei colonei va conduce misiunea de tranzitare de la Mihail Kogălniceanu. În schimbul facilitării acestui proces, guvernul român va primi o cantitate nespecificată de combustibil, conform lui O'Connor.
În mod obișnuit, Manas a avut un personal de aproximativ 1.4000 de trupe și 200 de civili și angajați ai Ministerului Apărării. Între februarie și iulie, când contractul de închiriere de la Manas va expira, forțele americane în tranzit ar putea fi transportate fie prin România, fie prin Kârgâzstan, urmând ca în cele din urmă să se desfășoare în totalitate prin România, a spus comandantul american.
Deja, la Manas efectivele operaționale au fost reduse, potrivit unei broșuri de informare a armatei americane, în format electronic. 'Reducerea numărului de soldați este evidentă', se precizează în raport. 'Efectivele noastre s-au redus, după ce aproximativ 30 de corturi au fost demontate în ultima lună', a povestit un soldat. Și, conform unui alt comunicat de presă al armatei americane, soldați aflați sub comanda lui O'Connor 'lucrează multe ore și se luptă cu termenele limită pentru a se asigura că totul este pregătit' rapid.
Noua bază va fi mai ieftină de operat decât Manas, potrivit Foreign Policy. Mihail Kogălniceanu se află la o distanță de trei ori mai mare de Kabul comparativ cu Manas, dar folosirea complexului de acolo va costa SUA mai puțin decât Manas, a spus Mark Blackington, purtător de cuvânt al Comandamentului Central, ce supervizează operațiunile militare internaționale din Orientul Mijlociu și sud-vestul Asiei. El a explicat că, deși distanța dintre Afganistan și Mihail Kogălniceanu este mai mare, cursele charter folosite pentru a-i transporta pe militari acasă de la baza din România vor costa mai puțin decât dacă ar decola de la Manas.